Viaţa prin gaura cheii

Ascultaţi în timp ce citiţi.

Uită-te prin gaura cheii, zicea Maria, uită-te şi zi-mi ce fac….

În lumea de după uşă părea sa fie linişte. În momentul în care am sesizat mişcare în camera alăturată, am simţit un junghi puternic în genunchi, m-am dezechilibrat şi am căzut pe spate. În cădere am văzut un cap de şurubelniţă în cruce ieşind, parcă explodând, pe gaura cheii, atât sunetul cât si viteza cu care a străpuns uşa m-au dus cu gândul la un glonţ.

Norocul meu că sufăr de reumatism. Reumatismul îmi părea un blestem, dar odată cu trecerea timpului, obişnuindu-mă cu el, am început să-l văd ca pe un al 6-lea simţ. Un radar pentru vreme rea şi pentru necazuri…ce copilăresc pentru vârsta mea să ma uit pe gaura cheii. Niciodată să… atunci am leşinat.

De cealaltă parte a uşii eram noi,  cu zeci de ani mai tineri. Eu şi cu Maria. Maria şi cu mine, de fapt, femeile au mereu întâietate. Eu stăteam ciuciulete iar ea, curioasa şi înfricoşată în acelaşi timp, aştepta să-i povestesc ce se întampla la capătul micului gang din broasca uşii. Eram mici. Ţinând cont de semnele de pubertate pe care le purtam pe faţă, aveam vreo 12-13 ani.

Purta o bluza largă, cu dungi orizontale colorate în nuanţe de verde, avea părul lung, ondulat, cu şuviţe naturale, blonde,  uşor portocalii, acoperindu-i spatele până la jumătate şi sânii necapturaţi încă de sutien – sub buzele roşii şi timide ascundea un zâmbet alb, arctic, transmitea o senzaţie aparte, aura ei – un fel de toutes les saisons.

Fusesem îndrăgostit de Maria dintotdeauna  – dar nu apucasem niciodată să o conştientizez. Şi-a lăsat palmele uşoare pe umerii mei şi m-a întrebat în şoapta ce văd. I-am spus că suntem noi, mai mari, mult mai mari şi că eu am barbă. Vroiam să-i spun că e frumoasă, oare de cealaltă parte a uşii apucasem să i-o spun?

Mergem? M-a întrebat? Şi a deschis uşa. Când am intrat în cameră, nu era nimeni. Am păşit peste pragul uşii şi fără să-mi dau seama i-am spus „La multi ani!” simţindu-ma ca la trecerea dintre ani.

Adevărul e că am simţit cum m-am maturizat. Pe loc. Începusem să văd tot mai clar ce nu văzusem vreodata la vreo fată sau cel puţin nu la fel de intens. Am luat-o de mână şi am mers până la pat unde ne-am aşezat amândoi pe spate, privind stelele prin geam. Aflaţi pentru prima oară în camera aceea, stăteam întinşi pe cuvertura, ţinându-ne de mână, mângâindu-i uşor, cu degetul mare, palma. M-a întrebat dacă m-am gândit vreodată la noi, la cine suntem de fapt. Era curioasă unde vom ajunge, cine vom fi, dacă vom rămâne prieteni.

Am sărutat-o apoi – pentru prima oară.

Ne-am rasucit unul spre celalalt, mi-am deschis fermoarul hanoracului, am strâns-o în braţe invelind-o cu el. Iar ea, furişându-şi mâna a tras cuvertura peste noi şi peste cer.

Am dispărut atunci, amândoi.

M-am trezit cu ea ţinându-mă de cap si tremurând.

Eşti bine dragule? mi-a şoptit, au găsit banii din sertar, apoi au fugit.

 

Început oferit de prietenul A.R. Deleanu, Trăiască!