Ceai? Ce s-a întamplat.

Pe noi ne-a unit toamna.

Toamna din plicuri,
Toamna din cești,
Toamna fierbinte,

Acum, distanța și faptul că nu ne mai vorbim.

Iar daca va fi să te cunosc din nou,
N-am sa știu ce să-ți spun,

Dar – cu siguranță am să te chem la un ceai
În șosete de lâna.

P.S. La noi în oraș a rămas totul neschimbat,
Afișul cu „Tea is autumn in cups” a dispărut,
Așa că putem spune liniștiți că au fost vorbele noastre

Anunțuri

11 Mai

11 MAI

Am hotărât să las mașina în oraș și să beau și eu o bere, că doar era sâmbata, iar duminica nu se plătește parcare. Mai bine 10 lei pe taxi decât o seară în care să fiu singurul care stă pe uscat.

Duminică seara am hotărât să mergem să o luăm. Cum era deja ora 10 jumate, a trebuit să mergem la stația de bus de la McDonalds din Mănăștur(că doar în ăsta cartier stăm). Cred că e unul din locurile din Cluj unde e atmosferă de București, poate chiar de Constanța, de gara din Constanța, mai precis. Lume dubioasă, băjețași cu pasul sigur, pregătiți mereu să îți dea o mostră de talpă pe sub nas și nu numai. Un nene bronzat, venit de la nu știu ce concert ținut pe platoul Sălii Sporturilor ne-a ținut o prelegere despre viață și cum el preferă să nu meargă la nevastă beat și ajunge mereu a 2-a zi acasă, că doar fiind polițist, nu ii e frică să meargă noaptea pe străzi(nu că ne-ar fi interesat). Asta am aflat în schimbul unei țigări și al unui foc, de care ducea lipsă.

Atunci a apărut în stație. (aici urmează indicațiile pentru realizarea portretului robot) Brunetă, păr drept, ochi verzi-închiși, cam 1.70, o bluză gri ușor căzută pe umăr, niște pantaloni de piele, cumva, mov-inchis și niște papuci sau pantofi, șlapi sigur nu avea, n-am vrut să o privesc prea insistent știind că nu e chiar confortabil să te fixeze cineva când ești noaptea prin Mănăstur(Mănășturul, zice Vlad, e un fel de Vatican, eu spun că e ca La țigănci, cumva poate-i chiar planeta Micului Prinț sau vreo poezie perversă de Brumaru, sau niște apocalipsă de A.R.Deleanu. Poate toate ăstea băgate într-un blender -pauză. că tocmai am auzit un țipăt pe geam, de femeie, sperăm că e ok- nepauză. și cam așa… ).

Am așteptat vreo 20 de minute până a venit primul autobuz (în care n-am urcat nici noi, nici ea. Unde să și mergi cu 43P-ul?) și imediat după a venit și 25-ul în care am urcat noi. Nu știam că sunt atat de aglomerate autobuzele de seară.

Am coborât pe Memo, ca să mergem să lăsăm ceva în Unirii, urmând apoi să luăm mașina de pe strada în oglindă. Mergea în fața noastră, apoi am mers noi în fața ei și tot așa… până ne-am oprit pe Eroilor să lăsăm…ce aveam de lăsat, tot mi se părea dubios să-o intreb de sănătate și de telefon, noi fiind doi, iar ea fiind singură.

Am luat mașina și cum am ajuns în Avram Iancu, am văzut-o, ne-am zâmbit, dar n-am putut opri mașina. Și ne-am întors în Mănăștur.

Cam așa, cam atât. Acum…aș vrea să ies cu ea la o cafea, doar că nu prea știu cine e, dar din privire, părea să fie o companie plăcută. Cine știe…cine-o știe?

Tren

Ce lume frumoasă-i afară,
Oameni fug zâmbind pe peron.
Se gandesc cu drag la casa din tine,
Călator(esti) pe șine plutind.

Câtă viață trăiești tu in tine!
Ei pleacă, ei rămân.
Tu pleci doar, căutând
Pe un alt peron, altă lume frumoasă.

Poezia e pt. cei visători și leneși
Proza este pentr cei visători și harnici
Eseul este pentru cei harnici

Teatru’ e Stela Popescu

(găsită într-un caiet din 2008)

micul, minusculul, micro-paris

în Oraşul aglomerării
fulgilor de zapadă murdară
pe geamurile autobuzului expres

din piaţa presei libere
(care de fapt nu e liberă deloc)
stă să cada arcul de triumf.
triumful e istoric, triumful
lor asupra naţiunii mute

seara(pe deal) stăm la o minciună
despre sfârşitul lumii
(venit deja la noi în ţară de ceva timp.)
ne bucurăm- fiindcă suntem oameni veseli

dacă aş fi niţel mai tânăr aş rămâne aici.